140 de kilometri de cale ferată reabilitată cu fonduri europene
Publicat de radiomures, 10 octombrie 2018, 19:17
140 de kilometri de cale ferată reabilitată cu fonduri europene vor fi daţi în folosinţă până la finalul anului.
Este vorba despre un segment de pe ruta Simeria – Sighişoara, care are o lungime totală de 174 de kilometri.
Trenurile de călători vor putea circula pe noul tronson cu viteze de până la 160 de kilometri pe oră, după cum a anunţat astăzi, în Parlament, directorul general al CFR Călători, Ion Gavrilă.
Totodată, modernizarea secţiunilor de cale ferată dintre Braşov – Sighişoara şi Curtici se va face tot cu fonduri europene, iar pentru a reduce timpul de analiză a ofertelor depuse de construtori, s-a propus externalizarea procedurii către firmele de specialitate de pe piaţă. Ion Gavrilă.
Pentru a elimina toţi aceşti timpi /…/în a studia documentele de licitaţie, timpii sunt foarte mari, comisiile sunt aşa cum sunt. nu sunt toţi de meserie. M-am gândit şi într-adevăr am început să studiez dacă putem să externalizăm activitatea asta pentru firme care într-adevăr sunt profesioniste, prerea mea este că o să avem un câştig.
Anul viitor va fi recepţionat şi segmentul de 33 de kilometri de pe tronsonul Simeria – Sighişoara, întreg proiectul de reabilitare constând aproximativ trei milioane de euro.