Brașovul va avea autobuze electrice
Publicat de MIRELA ROTAR, 2 octombrie 2018, 08:23
Achiziția se va derula de Ministerul Dezvoltării iar partea Brașovului de cofinanțare va fi de 2%.
Ministerul Dezvoltării va achiziţiona, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020, în numele Municipiului Braşov, 8 autobuze electrice cu lungime de 12 m şi 12 autobuze electrice cu lungimea de 18 m, iar în ambele contracte de achiziţie, Primăria Braşov va participa cu o cofinanţare de 2%, arată primarul Municipiului Brașov, George Scripcaru.
În primul contract, pe lângă cele 8 autobuze electrice, cu lungime de 12 m vor mai fi achiziționate şi 3 staţii de încărcare lentă, 8 staţii de încărcare rapidă, precum şi 8 echipamente şi sisteme de transport inteligente. Valoarea contractului este de 26,84 milioane lei cu TVA inclus din care 540.000 de lei va fi cofinanțarea Primăriei Brașov.
În cel de-al doilea contract, pe lângă cele 12 autobuze electrice, cu o lungime de 18 m, vor mai fi achiziționate 4 staţii de încărcare rapidă, 12 staţii de încărcare lentă şi 12 echipamente şi sisteme de transport inteligente. Valoarea acestui contract este de 47,06 milioane lei cu TVA inclus, din care 950.000 de lei va fi cofinanțarea municipiului Braşov.
Contractele prevăd obligativitatea ca Municipalitatea brașoveană să menţină proprietatea asupra autobuzelor pe o perioadă de cel puţin 5 ani și să asigure exploatarea şi întreţinerea lor.
Vali Blajovan