Se reia programul „Iniţiere în sport”, lansat de Primăria Sfântu Gheorghe
Publicat de MIRELA ROTAR, 1 octombrie 2018, 08:50
Programul „Iniţiere în sport”, lansat de Primăria Sfântu Gheorghe în toamna anului trecut cu scopul de a dezvolta sportul de masă, va fi reluat începând de luni şi grupul ţintă se va extinde la aproximativ 2.400 de copii, urmând ca programul să conţină şi o componentă de gimnastică medicală.
Programul se va desfăşura în perioada octombrie 2018-iunie 2019 la Arena Sepsi din Sfântu Gheorghe, construită cu sprijinul Companiei Naţionale de Investiţii şi inaugurată anul trecut.
Reprezentanţii Primăriei Sfântu Gheorghe au anunțat că programul
va începe cu antrenamente de patinaj, echipamentele urmând să fie asigurate de Asociaţia Sportivă „Pinguinii Regali”.
În prima etapă a programului au fost implicaţi aproape 2.000 de copii din 11 şcoli şi 14 grădiniţe din Sfântu Gheorghe.
Reprezentanţii Primăriei Sfântu Gheorghe au reamintit că începând, cu data de 17 septembrie, a fost pusă în funcţiune o linie de autobuz care va circula din Cartierul Simeria spre Arena Sepsi, aflată la ieşirea din municipiul Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc.