Peste 300 de cazuri de hepatita A în Mureș, anul acesta
Publicat de MIRELA ROTAR, 28 septembrie 2018, 14:17 / actualizat: 28 septembrie 2018, 16:36
În anul 2014 s-au mai înregistrat atât de multe cazuri, în anii următori îmbolnăvirile fiind de zece ori mai puține.
Specialiștii vorbesc de ciclicitate în această maladie, care numără, momentan, 80 de cazuri sub tratament.
În ultima săptămână nu a mai crescut numărul lor, iar focarele au rămas tot la 7, precizează pentru Radio Tîrgu-Mureș directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Mureș, dr. Iuliu Moldovan:
Astăzi sunt 80 de cazuri de hepatită în cele 7 focare iar, de la începutul anului, numărul total de pacienți raportați cu hepatită virală A sunt 324. Ca număr total, sunt mai multe cazuri față de alți ani dar ținând cont de ciclicitatea hepatitei A, acum 4 ani fost tot așa un număr de peste 300 de cazuri de hepatită A. Unii pacienți sunt internați, alții, nu, în funcție de gravitatea bolii.
Medicii de sănătate publică mureșeni efectuează vaccinări în focarele de boală și coordonează activități de dezinfecție și de promovare a curățeniei.
Această afecțiune mai este numită ”boala mâinilor murdare”, iar focarele sunt doar în comunități, spune șeful DSP Mureș, Iuliu Moldovan:
Fiind o boală a mâinilor murdare, cea mai importantă metodă de apariție a Hepatitei A este spălatul pe mâini, a alimentelor pentru că, în general, se transmite interuman. Nu avem focare în școli ci, în general, în rândul populației rome.
Hepatita A este o boală infecțioasă care se poate transmite consumând alimente preparate de cineva cu infecție care nu și-a spălat mâinile în mod corespunzător. De asemenea, se transmite prin consumul de apă și alimente contaminate sau prin contactul apropiat cu cineva care are hepatita A.
Simptomele pot include senzație de oboseală și stare generală de rău, dureri articulare și musculare, febră, pierderea poftei de mâncare, durere în partea superioară dreaptă a burții, îngălbenirea pielii și a ochilor (icter), urină de culoare întunecată, piele iritată.
Simptomele trec, de obicei, în câteva luni. Hepatita A nu este, de regulă, o boală gravă, dar în cazuri rare, poate determina stoparea funcționării corecte a ficatului (insuficiență hepatică).
Cristina Bulbescu