Amenzi de peste 2 milioane de lei aplicate de Poliţia Rutieră la nivel naţional
Publicat de MIRELA ROTAR, 1 septembrie 2018, 12:57
Poliţiştii au intervenit la peste 3.400 de evenimente, au aplicat 7.200 de sancţiuni contravenţionale, fiind constatate peste 800 de infracţiuni.
Aproape 10.000 de poliţişti au acţionat ieri la nivel naţional, în sistem integrat, alături de celelalte structuri din MAI. Au fost organizate 4.000 de patrule pentru prevenirea accidentelor rutiere, cu 288 de aparate radar.
Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creşterea siguranţei în trafic, fiind constatate 124 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Au fost reţinute 496 de permise de conducere şi au fost retrase 116 certificate de înmatriculare, precizează Inspectoratul General al Poliţiei Române.