Litoralul rămâne destinaţia preferată a românilor și în această minivacanță
Vânzările pentru minivacanţa de Sfânta Maria au crescut faţă de perioada similară din 2017 cu până la 38% pentru litoralul românesc şi cu până la 25% pentru staţiunile balneo ori munte, cele mai multe solicitări venind în ultimele două săptămâni, după anunţul că 16 şi 17 august vor fi zile libere, au declarat pentru AGERPRES reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism.
Beneficiarii voucherelor de vacanţă au căutat în special hoteluri de două şi trei stele, pentru a se încadra în valoarea acestora pe persoană, iar cei care au plătit vacanţa în bani au preferat hoteluri de trei şi patru stele.
Potrivit ANAT, vara aceasta, turiştii au preferat staţiunile Mamaia/Năvodari, Eforie şi Jupiter/Venus.
Cele mai multe cereri au fost pentru hoteluri cu facilităţi pentru copii, cu piscină, cu demipensiune ori all inclusive.
Sursa: Agerpres