75 de agenți comerciali din Brașov aruncă gunoiul pe unde apucă
Publicat de MIRELA ROTAR, 18 iunie 2018, 09:39
Aceștia au fost amendați de polițiștii locali în cadrul campaniei „Păstrează-ți orașul curat!”
Inspectorii Serviciului Inspecție Control și Disciplina în Construcții, din cadrul Poliției Locale Brașov, au verificat de la începutul anului aproximativ 470 de agenți comerciali din cartierele Tractorul, Bartolomeu, Astra, dar și în centrul Brașovului.
Ca urmare a controalelor, 75 dintre administratori au fost sancționați din cauză că nu dețineau contract cu operatorii de salubritate pentru ridicarea deșeurilor și au fost obligați, în conformitate cu normativele în vigoare, să intre în legalitate, lucru care l-au și făcut, însă doar după ce au fost atenționați.
Polițiștii locali au în monitorizare, pe raza municipiului Brașov și 78 de șantiere deschise, iar doi dintre dezvoltatorii imobiliari au fost amendați recent pentru depozitatea neconformă a deșeurilor provenite din construcții, cuantumul sancțiunilor contravenționale fiind de 2.000 de lei.
Totodată , agenții serviciului au identificat trei persoane, care și-au aruncat reziduurile la întâmplare, motiv pentru care au fost sancționate, suma amenzilor fiind de 2.000 de lei.
În urmă cu două săptămâni, Poliția Locală Brașov a lansat campania intitulată „Păstrează-ți orașul curat!”, un mesaj pentru toți locuitorii comunității, dar mai ales pentru aceia care au uitat, poate, câteva dintre principiile de bază pentru o bună conviețuire socială.
Vali BLAJOVAN