Noul subprefect al Braşovului a depus jurământul
Publicat de MIRELA ROTAR, 27 aprilie 2018, 15:34
Județul Brașov are un nou subprefect: Adrian Laurențiu Folea. Acesta îl înlocuiește pe Ciprian Băncilă, al cărui mandat a încetat în baza unei Hotărîri de Guvern.
Adrian Laurenţiu Folea este originar din Râşnov, este specialist în fondul funciar şi a îndeplinit în ultimul timp funcţia de director executiv adjunct la Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură Braşov. Este medic veterinar cu Diplomă de Licență eliberată de Facultatea de Medicină Veterinară din București.
La festivitatea de depunere a jurământului de către noul subprefect, a fost prezent şi comisarul şef de poliţie Dan Mihai Chirică, secretarul de stat pentru relaţia cu instituţiile prefectului, în Ministerul Afacerilor Interne.
La prima sa declaraţie, subprefectul Adrian Laurenţiu Folea a spus:
Fostul subprefect, Ciprian Băncilă, căruia prefectul Marian Rasaliu i-a mulţumit public pentru activitate, se va întoarce pe postul de director executiv al Agenției pentru Protecția Mediului, de unde fusese detașat, la Prefectură.
Dorin Dușa