Începe primul Summit Parlamentar al Formatului Bucureşti (B9)
Publicat de MIRELA ROTAR, 17 aprilie 2018, 09:18
Senatul României găzduieşte, începând de azi, timp de trei zile, primul Summit Parlamentar al Formatului Bucureşti (B9).
Evenimentul este organizat la iniţiativa comună a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi a mareşalului Senatului Republicii Polone, Stanislaw Karczewski.
Cu această ocazie, vor fi abordate, între altele, aspecte privind prezenţa viitoare a NATO, postura defensivă şi de descurajare, responsabilităţi comune, combaterea terorismului, mobilitatea militară, percepţiile referitoare la ameninţările cu care sunt confruntate ţările participante, consolidarea legislativă în materie de apărare.
Summitul se va bucura de prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, co-iniţiator al Formatului Bucureşti (B9).