MAI, pregătit pentru intervenţie în judeţele aflate sub avertizare de vreme rea
Publicat de MIRELA ROTAR, 22 martie 2018, 18:27 / actualizat: 22 martie 2018, 21:26
Ministerul Afacerilor Interne a suplimentat personalul şi echipamentele pentru intervenţie în judeţele aflate sub avertizare de vreme rea cod galben şi portocaliu.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunţat că sunt pregătiţi pentru a interveni, dacă va fi necesar, peste 13 mii de poliţişti, pompieri, jandarmi şi a făcut apel către populaţie să evite deplasările în această perioadă:
Poliţia Română, pe parcursul derulării întregului fenomen meteo periculos, să schimbe rapid informaţii cu reprezentanţii CNAIR pentru închiderea preventivă a drumurilor care devin periculoase pentru circulaţie şi să informeze pe toate căile conducătorii auto. Eu le recomand cetăţenilor să asculte şi să respecte indicaţiile autorităţilor, să nu se aventureze pe drumuri închise din cauza viscolului sau a zăpezilor, pentru că intervenţiile pentru salvarea lor limitează aria de acţiune a forţelor care intervin, ba mai mult decât atât, pun în pericol însăşi viaţa salvatorilor.”