Fotbalul a intrat în vacanţă
Publicat de radiomures, 19 decembrie 2017, 08:59
Etapa a 22-a din Liga I Betano de fotbal s-a terminat luni, 18 decembrie, cu jocurile FC Voluntari – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 3-0 şi Politehnica Timişoara – Dinamo Bucureşti 0-0. Covăsnenii (FOTO, de arhivă) s-au întors cu traista goală de la Voluntari şi vor avea o iarnă rece, la doar 15 puncte şi pe loc de retrogradare, deşi play-out-ul încă este departe. Runda a început vineri, 15 decembrie, cu partida Astra Giurgiu – FC Botoşani 2-1. Sâmbătă, 16 decembrie, au fost programate două meciuri: Concordia Chiajna – Gaz Metan Mediaş 1-1 şi CS Universitatea Craiova – CFR Cluj 2-1. Tot două întâlniri s-au disputat şi duminică, 17 decembrie: CSM Politehnica Iaşi – Juventus Bucureşti 3-1 şi FCSB – FC Viitorul Constanţa 2-0. Pe locul întâi în clasament iernează CFR Cluj (cu o zestre de 49 de puncte), urmată de FCSB (cu 47 de puncte) şi CS Universitatea Craiova (cu 43 de puncte). Gaz Metan Mediaş ocupă treapta a 12-a (cu 15 puncte), iar Sepsi OSK Sfântu Gheorghe este pe locul 13 (cu 15 puncte). Campionatul Ligii I Betano a intrat în vacanţa de iarnă, întrecerea urmând a se relua la data de 3 februarie 2018, cu meciurile etapei a 23-a.
Septimiu Cioloboc