Dorin Florea: Modificările fiscale nu erau necesare acum
Publicat de radiomures, 7 noiembrie 2017, 13:17
Primarul municipiului Tîrgu-Mureșului, Dorin Florea, a declarat pentru RTM că nu este specialist în finanțe și nu se poate pronunța pe marginea modificărilor fiscale.
El crede însă că ar fi fost necesară o dezbatere publică pe această temă înainte de adoptare:
Trecerea impozitelor de la angajator la angajat, nu știu dacă este studiată amănunțit sau este doar o dispută pur politică. Pentru că la o dezbatere publică reală, toată lumea trebuie să vină cu argumente logice, și în momentul în care introduci o astfel de noutate, ea trebuia profundată și găsită o soluție pe care toată lumea să o aprobe. De unde știu eu că angajatorul va da banii angajatului? El mâine își declară falimentul, cu tot felul de subterfugii. Multinaționalele intră în faliment, în reorganizare, cum vor ei ca să nu plătească banii… Deci, părerea mea e că prea repede se discută. La noi, deocamdată marii datornici sunt cei protejați politic.”
Dorin Florea susține că alte probleme sunt acum mai importante pentru primării, precum accesarea de fonduri europene sau legile proaste în privința licitațiilor.
Valeriu Russu