Proteste ale sindicaliștilor de la Cartel Alfa
Publicat de radiomures, 3 octombrie 2017, 17:22
10 mii de sindicalişti Cartel Alfa se vor afla mâine în faţa Palatului Victoria pentru a cere guvernanţilor să nu transfere taxele sociale către angajat şi deblocarea negocierilor colective la toate nivelurile.
Propunerea Guvernului de transfer al taxelor sociale de la angajator la angajat reprezintă un experiment, care riscă să ducă la dezintegrarea sistemului naţional de securitate socială, afirmă sindicaliştii într-un comunicat.
Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian MĂNTESCU, a declarat că trenurile nu vor fi afectate de mitingul de mâine, care a fost autorizat în intervalul orar 11 – 16.
Sindicaliştii Cartel Alfa mai cer să fie modificată Legea 62 a dialogului social, ca să poată începe negocierile pentru contractele colective de muncă.
Plata contribuţiilor sociale exclusiv de către angajat nu este aplicată în nicio ţară a Uniunii Europene, explică sindicaliştii Cartel Alfa într-un comunicat.