Autostrada Bucureşti – Braşov, prioritară pentru infrastructura rutieră
Publicat de radiomures, 15 septembrie 2017, 18:30
Ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, susţine că autostrada Bucureşti – Braşov este prioritară pentru infrastructura rutieră din România şi a cerut Companiei Naţionale de Autostrăzi să ia toate măsurile pentru buna derulare a proiectului.
El s-a întâlnit, astăzi, cu responsabilii proiectului autostrăzii A3, în contextul întârzierilor de execuţie din zona Capitalei şi a loturilor între Comarnic şi Braşov.
Practic, tronsonul urban al autostrăzii Bucureşti – Ploieşti are termen contractual de finalizare noiembrie acest an, dar stadiul fizic este de sub 50 %.
Din cele cinci loturi proiectate între Comarnic şi Braşov, doar pe ultima secţiune de lângă Braşov lucrările ar putea începe anul viitor.
Recent, premierul Mihai Tudose a afirmat că a solicitat „ajutor tehnic” de la experţii Băncii Mondiale pentru proiectul autostrăzii Bucureşti-Braşov.