Fonduri pentru reabilitarea termică a blocurilor la Sfântu Gheorghe
Publicat de radiomures, 22 august 2017, 12:19
Asociaţiile de proprietari din municipiul Sfântu Gheorghe, care vor să acceseze fondurile pentru reabilitarea termică a blocurilor, trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe impuse de Primărie.
Printre aceastea se numără ți depunerea unei garanţii în bani din partea locatarilor, garanţie care s-ar putea pierde în cazul în care dosarul de finanţare nu va fi declarat eligibil.
Primăria Sfântu Gheorghe a anunţat că proiectele pentru reabilitarea termică a blocurilor pot fi depuse la Agenția pentru Dezvoltare Regională în perioada 28 august 2017-28 februarie 2018, concomitent putând fi solicitate finanţări şi pentru alte lucrări, cum ar fi reparaţii ale şarpantelor blocurilor, montarea unor sisteme centralizate de încălzire, modernizarea ascensoarelor sau folosirea energiilor alternative.
Lucrările vor fi finanţate în proporţie de 60% din fonduri europene, 25% de către proprietarii apartamentelor prin rate lunare, iar restul de 15% din bugetul local.
În context, Primăria Sfântu Gheorghe a anunţat că va menţine condiţiile stabilite anul trecut asociaţiilor de proprietari care doresc să participe la acest program, printre acestea numărându-se şi o garanție de 300 de lei pentru fiecare apartament. De asemenea, a precizat că lucrările vor începe doar în momentul în care cel puţin 2/3 din totalul locatarilor blocului vor îndeplini condiţia referitoare la depunerea garanţiei, însă aceasta s-ar putea pierde în cazul în care dosarul de finanţare va fi respins.
Mara Deleanu