Programul ‘Prima casă’ 2017 va avea alocat un plafon total de garantare de 2,67 miliarde de lei
Publicat de radiomures, 27 februarie 2017, 19:21
Din această sumă, 2,5 miliarde de lei reprezintă plafonul nou alocat printr-o hotărâre adoptată luni de Guvern, restul de 175,5 milioane lei reprezentând diferenţa rămasă nealocată sau neutilizată din anul 2016.
Guvernul a modificat prin aceeaşi hotărâre de guvern normele metodologice de implementare a programului ‘Prima casă’, astfel încât să fie armonizate cu modificările aduse acestui program, anul trecut.
Astfel, se introduce un nou set de definiţii ale locuinţelor care se pot achiziţiona/construi prin acest program.
De asemenea, se reglementează ca termenul de cinci ani aplicabil în cazul locuinţelor noi şi/sau consolidate să fie calculat în funcţie de data efectuării recepţiei la terminarea lucrărilor, având ca punct final data solicitării creditului garantat.