Braşovul mai are doar 29 de doze de vaccin împotriva hepatitei B
Publicat de radiomures, 3 februarie 2017, 12:28 / actualizat: 6 februarie 2017, 9:10
DSP Brașov a făcut solicitare către Ministerul Sănătăţii pentru un stoc de 2.500 de doze.
La sfârşitul săptămânii trecute, în stocurile DSP Brașov se mai aflau doar 29 de doze de vaccin împotriva hepatitei B, la care se adaugă şi rezervele din teritoriu.
Ministerul Sănătăţii susține că în prezent, la nivel național, stocul de vaccin hepatitic B pediatric, care este utilizat pentru prevenirea îmbolnăvirii copiilor de hepatită B, este de 22.300 de doze.
Oficialii Ministerului Sănătății au mai arătat că „În prezent nu există nicio disponibilitate a producătorilor de a livra alte doze din acest vaccin către România și s-au început demersurile pentru a identifica posibile stocuri în alte state UE”. MS precizează că în luna decembrie a fost aprobată o schemă de vaccinare alternativă pentru asigurarea protecţiei copiilor născuţi din mame cu hepatită B iar medicul de familie va administra vaccin hexavalent acestor mame de la vârsta de 6 săptămâni a copilului“, a anunţat Ministerului Sănătăţii.
Vali Blajovan