Primarul din Tîrgu Mureş solicită stoparea majorării taxei de depozitare a deşeurilor pentru un an
Publicat de radiomures, 13 ianuarie 2017, 19:12
Dorin Florea a solicitat primăriilor din judeţ şi Consiliului Judeţean Mureş să se ralieze demersului său pentru revizuirea legislaţiei de mediu, care prevede majorarea taxei de depozitare a deşeurilor la 80 de lei/tonă, astfel încât mărirea să fie stopată pentru un an.
El mai spune că taxa reează dificultăţi în bugetele administraţiilor publice locale, dar afectează totodată şi nivelul taxelor pentru populaţie – se arată într-un comunicat al primarului Dorin Florea, postat pe site-ul Primăriei Tîrgu Mureş.
Consiliul Judeţean Mureş a anunţat la rândul său că solicitat forurilor competente să clarifice legislaţia referitoare la taxa pentru deşeuri, întrucât aplicarea taxei de 80 lei pe tonă pentru toate deşeurile va duce la creşterea tarifelor pentru populaţie cu 50% în mediul urban şi dublarea în mediul rural a tarifelor pentru serviciul de salubrizare, fapt ce poate încuraja depozitarea gunoiului în locuri improprii.