Din februarie pensiile de până în 2 mii de lei nu vor mai fi impozitate
Publicat de radiomures, 12 ianuarie 2017, 12:02
Totodată nu vor mai fi supuse plăţii contribuţiei la bugetul asigurărilor de sănătate – Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea votată săptămâna trecută în Parlament, care aduce aceste modificări la Codul fiscal.
Conform textului legii, dispoziţiile se aplică începând cu veniturile aferente lunii următoare publicării în Monitorul Oficial. Aceasta ar urma să aibă loc – cel mai probabil – în zilele următoare.
Şeful Statului a primit ieri asigurări de la Premierul Sorin Grindeanu şi de la Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, că întocmirea bugetului pentru acest an se face cu responsabilitate şi cu menţinerea în ţinta de deficit de 3 la sută din Produsul Intern Brut.