Un număr de 320 de deţinuţi de la Penitenciarul Codlea au votat azi la alegerile parlamentare
Publicat de radiomures, 11 decembrie 2016, 19:12
Purtătorul de cuvânt al penitenciarului, Diana Mainerici, a declarat pentru AGERPRES că din cei 642 de deţinuţi, 440 aveau drept de vot.
Dintre aceştia, 321 au solicitat să-şi exprime votul. Mai bine de patru ore s-a desfăşurat procesul de votare pentru cele 320 de persoane private de libertate, la două cabine de vot amenajate în penitenciar.
Exercitarea votului s-a produs fără nici un fel de incidente.
Din totalul de 12 persoane cu drept de vot aflate în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţea Braşov, 10 au solicitat să voteze, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Gabriela Dinu.