Ascultă Radio România Mureș Live

Soarta salariilor angajaților din administraţia locală se discută mâine

Soarta salariilor angajaților din administraţia locală se discută mâine
Foto: Foto: jurnalul.ro

Publicat de radiomures, 22 noiembrie 2016, 16:00

Propunerea de creștere a veniturilor salariale va fi discutată în cadrul Comisiei de Muncă din cadrul Camerei Deputaților.
Președintele Federației Sindicatelor Pro-Administrație din România, Silvia Moldovan, a declarat pentru RTM că va cere alinierea salariilor funcționarilor din administrația locală la nivelul celor din administrația centrală:

Mâine, la Comisia de muncă și protecție socială la Camera Deputaților se convoacă Comisia care să aprobe Ordonanța 43 din 2016 prin care au crescut salariile celor din administrația centrală. Noi am solicitat să se facă un amendament prin care să fie cuprinsă și administrația locală, nu numai cei din administrația centrală care oricum aveau salarii mult mai mari decât în administrația locală. Ar trebui să avem șanse foarte mari atâta timp cât pentru sănătate și învățământ a fost completată legea.”

Liderul sindical spune că nu sunt șanse ca aceste măriri salariale să se facă în actuala legislatură, însă spune că e important ca amendamentul să fie inclus în lege, iar următorul Parlament să o voteze.
Astăzi, angajaţii din administraţia locală au fost în grevă japoneză, nemulţumiţi că funcţionarii publici şi personalul contractual nu au primit majorări salariale, aşa cum s-a întâmplat în educaţie şi în sănătate.
Sindicatele din administrație iau în calcul o grevă general la nivel national, dacă revendicările lor nu vor fi soluționate favorabil.

Valeriu Russu

Târgu Mureșul va avea un skatepark modern, în Parcul Municipal
Administraţie vineri, 3 ianuarie 2025, 11:37

Târgu Mureșul va avea un skatepark modern, în Parcul Municipal

Consilierii locali au aprobat, în ultima ședință a anului trecut, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico economici pentru construirea...

Târgu Mureșul va avea un skatepark modern, în Parcul Municipal
Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș
Administraţie marți, 31 decembrie 2024, 11:58

Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș

Majoritatea angajaților sunt înscriși în cele două sindicate din unitate care protestează și, prin urmare, activitățile programate au fost...

Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș
La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege
Administraţie luni, 30 decembrie 2024, 13:24

La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege

În schimb, proprietarii clădirilor neglijate vor plăti impozite majorate cu până la 400%, în urma unei decizii adoptate în decembrie de...

La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege
Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”
Administraţie joi, 26 decembrie 2024, 17:42

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”

Administrația Fondului pentru Mediu începe de luni, de la ora 10:00 o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public...

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”
Administraţie luni, 23 decembrie 2024, 15:12

Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale

Donatorii de sânge din municipiul Sfântu Gheorghe vor beneficia anul viitor, în anumite condiţii, de o reducere de 50% la impozitele locale, au...

Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale
Administraţie luni, 23 decembrie 2024, 14:00

Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor

Consilierii județeni au adoptat în 15 aprilie hotărârea privind amenajarea unei parcări provizorii cu aproape 340 de locuri la Spitalul Clinic...

Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor
Administraţie vineri, 20 decembrie 2024, 12:44

Se pregătesc două clădiri noi de spital, în județul Mureș

În ultima ședință ordinară din acest an Consiliul Județean a aprobat două proiecte de investiții în sănătate pentru care se dorește...

Se pregătesc două clădiri noi de spital, în județul Mureș
Administraţie joi, 19 decembrie 2024, 18:36

Sebastian Cucu, reînvestit în funcţia de subprefect al judeţului Covasna

Fostul subprefect al judeţului Covasna, Cucu Sebastian, care a demisionat în luna octombrie pentru a putea candida la alegerile parlamentare, a...

Sebastian Cucu, reînvestit în funcţia de subprefect al judeţului Covasna