CJ Mureș asigură salariile angajaților Teatrului Ariel
Publicat de radiomures, 14 noiembrie 2016, 16:29 / actualizat: 15 noiembrie 2016, 12:29
Asta după ce conturile instituției au fost poprite.
În acest scop, consilierii județeni au decis astăzi, în ședință extraordinară să rectifice bugetul CJ Mureș cu 394.000 de lei, bani luați din cotele defalcate din impozitul pe venit.
Secretarul CJ Mureș, Paul Cosma, a arătat că litigiul, care s-a finalizat cu o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, a avut drept părți Teatrul Ariel și o societate comercială care a executat unele lucrări neachitate la acest teatru:
Pe rolul Judecătoriei Tîrgu-Mureș există o procedură de validare a popririi, în contradictoriu cu CJ Mureș, cu prim termen de judecată în data de 10 ianuarie 2017. Pe de altă parte, Teatrul Ariel a contestat executarea silită, cu cerere de suspendare a acesteia, însă în primă instanță atât cererea de suspendare cât și contestația propriu-zisă au fost respinse. Executorul judecătoresc a procedat deja la poprirea conturilor instituției publice și au existat anumite sincope în asigurarea plății salariilor unei părți din personal.”
Directorul Teatrului Ariel, Gavril Cadariu a explicat că suma reprezintă penalitățile de întârziere ale achitării, de către instituția de cultură, a unor reparații făcute în 2013 de o firmă de construcții:
La 1 august s-a efectuat poprirea, din partea executorului judecătoresc, respectiv au întârziat salariile aferente lunii octombrie care se dau în 8 noiembrie, pentru 15 colegi. Această problemă s-a remediat, oamenii și-au primit salariile. Procesul este între executorul judecătoresc Teatrul Ariel, în baza sentinței judecătorești emisă în 2013, vizavi de lucrările suplimentare care s-au achitat în iulie anul acela, dar nu s-a achitat partea de penalități de întârziere.
Suma datorată a fost cuprinsă în bugetul Teatrului Ariel, iar pe viitor CJ Mureș va analiza dacă cei aproape 400.000 de lei sunt un prejudiciu la bugetul județului și va lua măsurile ce se impun.
Valeriu Russu