(UPDATE) Directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, a demisionat
Publicat de radiomures, 26 septembrie 2016, 14:32 / actualizat: 26 septembrie 2016, 18:19
UPDATE, ora 18:20
Președintele Klaus Iohannis le-a transmis președinților celor două Camere ale Parlamentului să ia act de demisia lui Mihai-Răzvan Ungureanu și să declare funcția de director al SIE vacantă.
Președintele Klaus Iohannis a acceptat azi demisia din funcție a lui Mihai-Răzvan Ungureanu, conducerea SIE urmând să fie asigurată de Silviu Predoiu.
*
Mihai Răzvan Ungureanu a demisionat de la conducerea SIE, iar demisia a ajuns la Preşedinţie, a precizat astăzi purtătorul de cuvânt al preşedintelui Mădălina Dobrovolschi.
Ea a mai spus că preşedintele a acceptat deja demisia, iar interimatul la conducerea SIE va fi asigurat de Silviu Predoiu.
Mihai-Răzvan Ungureanu a fost ministru de Externe între anii 2004-2007 şi director al Serviciului de Informaţii Externe al României în perioada 2007-2012.
El a fost premier în perioada februarie-aprilie 2012, când Guvernul condus de el a căzut după 78 de zile de mandat, în urma moţiunii de cenzură a opoziţiei.