Vitamina D îmbunătăţeşte sensibilitatea la insulină şi ar putea fi utilizată în tratarea diabetului
Publicat de radiomures, 24 septembrie 2016, 11:00
Vitamina D joacă un rol esenţial în organism. Nu degeaba, printre multele sale funcţii se află reglarea nivelurilor de calciu şi de fosfor, motiv pentru care, dacă nivelurile de vitamina D sunt joase, acest lucru implică un risc mai ridicat de dezvoltare a numeroase boli, precum scleroza multiplă şi migrena, dar şi diabetul de tip 2. Aşa cum arată cercetările recente, un deficit al acestei vitamine presupune un risc mai mare de rezistenţă la insulină – ceea ce presupune incapacitatea organelor şi a ţesuturilor de a utiliza în mod corect insulina -, şi prin urmare, niveluri crescute ale glucozei în sânge, adică apariţia diabetului. Mai nou, cercetătorii au demonstrat că suplimentele de vitamina D pot atenua sau opri rezistenţa la insulină.