„Cavalerii teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”
Publicat de radiomures, 30 august 2016, 11:20
În acest sfârșit de săptămână, turiștii sunt invitați să participe la cea de-a VI-a ediție a tradiționalului Festival medieval.
Feldioara, sau Marienburg, cum i s-a spus pe vremuri, a fost prima aşezare în care cavalerii teutoni s-au oprit în urmă cu 800 de ani, venind din Ţara Sfântă, lucru confirmat şi de documentele originale existente şi păstrate într-un muzeu din Viena. Cavalerii teutoni au fost la originea civilizaţiei săseşti care s-a dezvoltat în zona Feldioara, așa cum reiese din documentele istorice.
Festivalul „Cavalerii teutoni se întorc în Cetatea Feldioara” se înscrie în strategia şi programul de promovare şi dezvoltare a tradiţiilor şi turismului, program elaborat de către Primăria din Feldioara.
Turiștii sunt așteptați cu parada cavalerilor şi domniţelor, concerte medievale, lupte între cavaleri, dar şi ateliere de artă şi meşteşugăreşti. Parada cavalerilor are loc sâmbătă la ora 16.00, iar după luptele cu săbii, seara se va încheia cu un concert Leya D. Duminică festivalul va continua cu muzică medievală dar şi cu lupte la baza cetăţii. De la ora 18.30 Ionuț Dolănescu va oferi un recital iubitorilor de muzică populară, iar evenimentul serii va avea loc la ora 21.00 când pe scenă va urca Direcția 5. Seara se va încheia cu un foc de artificii la ora 22.00.
(sursa bzb.ro)
Vali Blajovan