PNL propune soluţii alternative la privarea de libertate
Publicat de radiomures, 1 august 2016, 18:35
PNL a lansat astăzi în dezbatere publică proiectul de lege referitor la soluţii alternative celor privative de libertate.
Alina Gorghiu a precizat că proiectul prevede ca pentru condamnările cu închisoare pentru o perioadă mai mică de trei ani, condamnatul să poată munci în folosul comunităţii, poate executa pedeapsa la domiciliu, dar supravegheat cu ajutorul unei brăţări electronice:
Aceste măsuri exclud infracţiuni care se referă la fapte de corupţie, infracţiuni săvârşite cu violenţă sau profitând de starea de neputinţă fizică sau psihică a victimei şi orice infracţiuni legate de serviciu, precum şi infracţiunile conexe faptelor de corupţie.”
Alina Gorghiu a mai spus că proiectul, însoţit de opiniile centralizate în urma dezbaterii publice, va fi comunicat şi Ministerului Justiţiei.