Skate park la Râșnov
Publicat de radiomures, 6 mai 2016, 12:30
Parcul de skate-board va fi amplasat în zona trambulinelor și va costa peste 5 milioane de euro.
Specialiștii primăriei pregătesc un proiect prin care se dorește realizarea unui parc de skate-board care va fi amplasat chiar în zona trambulinelor, într-o locație unică în România.
Echipa se află deja într-o stare avansată cu proiectul pentru realizarea acestui skate-park, care va fi depus pentru a obține finanțare nerambursabilă. Skate-park va fi în vecinătatea trambulinelor, pentru a se putea organiza acolo evenimente și în perioada de vară. Va fi o pistă de long-board, cu o lungime între 1800 și 2000 de metri, care pornește din zona de deasupra trambulinelor, vor fi gradene terasate, se vor suplimenta locurile de parcare, vor fi create trei așa-zise piscine pentru rolleri, biciclete și skate-uri. Zidurile de sprijin pentru aceste piscine vor fi amenajate ca trasee de escaladă. Valoarea investiției va fi de peste 5 milioane de euro, iar banii vor proveni din fonduri europene.
(sursa newsbv.ro)
Vali Blajovan