Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Proiectul pentru extinderea centrului Hospice Casa Speranței din Brașov a intrat în linie dreaptă

Proiectul pentru extinderea centrului Hospice Casa Speranței din Brașov a intrat în linie dreaptă
Foto: Hospice Casa Speranței din Brașov

Publicat de Rotar Mirela, 29 aprilie 2025, 13:08

De aproape doi ani, Organizația Hospice care tratează bolnavi incurabili așteaptă o decizie a Consiliul Local Brașov prin care terenul fostului Spital Astra din localitate să treacă din proprietatea municipiului reședință în cea a Consiliului Județean.

Transferul este justificat prin necesitatea accesării de fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea clădirii.

Proiectul aparține Fundației Hospice care vrea să extindă serviciile de tratament pentru bolnavii aflați în stadii terminale.

5.600 de pacienți a avut în paliație fundația în ultimul an, dintre care 265 au fost copii și tineri, aflăm de la purtătorul de cuvânt al organizației, Tiberiu Coman:

”Este vorba despre un teren în apropierea centrului pe care deja îl avem pe strada Sitei, care a fost cedat de către Primărie și pentru care aplicăm pentru fonduri pentru construcția și mărirea sediului pe care îl avem acum într-un spital pentru adulți cu boli incurabile. Aplicăm pentru un proiect de fonduri, apoi începem un proces de strângere de donații din partea comunității și, probabil, spitalul va fi gata în circa doi ani… E un proiect extrem de așteptat și de dorit pentru cp a crescut nevoia de paliație în România și există foarte puține centre de genul acesta, mai ales pentru că cel din Brașov nu e doar pentru local, ci vin și din mai multe județe. Sunt oameni din Hospice care visează de peste 10 ani ca să se întâmple lucrul acesta iar acum putem să o facem, în sfârșit.”

La nivel național se estimează că numărul pacienților cu nevoi de paliație este de aproape 200.000, dintre care 22.000 sunt copii și tineri.

Autor: Cristina Bulbescu

UPDATE S-a emis un mesaj Ro-Alert, în urma unui incendiu în municipiul Reghin
Social marți, 29 aprilie 2025, 16:01

UPDATE S-a emis un mesaj Ro-Alert, în urma unui incendiu în municipiul Reghin

UPDATE ORA 19:20 Peste 60 de pompieri intervin pentru stingerea incendiului de la Reghin Incendiul izbucnit la o hală de depozitare, cu o...

UPDATE S-a emis un mesaj Ro-Alert, în urma unui incendiu în municipiul Reghin
Autobuz turistic între Sibiu, Sighișoara și Brașov
Social marți, 29 aprilie 2025, 16:00

Autobuz turistic între Sibiu, Sighișoara și Brașov

Turiștii care vor să viziteze zona cuprinsă între Sibiu, Brașov și Sighișoara pot opta acum pentru autobuzul UNESCO, un serviciu de transport...

Autobuz turistic între Sibiu, Sighișoara și Brașov
O icoană a scăpat neatinsă de foc după un incendiu în care au ars trei case
Social marți, 29 aprilie 2025, 15:47

O icoană a scăpat neatinsă de foc după un incendiu în care au ars trei case

Pompierii militari braşoveni au descoperit, în urma lichidării unui incendiu care a mistuit aproape în totalitate o casă în municipiul Săcele,...

O icoană a scăpat neatinsă de foc după un incendiu în care au ars trei case
Târgumureșenii care nu își trimit copiii la școală pot pierde ajutorul social
Social marți, 29 aprilie 2025, 15:00

Târgumureșenii care nu își trimit copiii la școală pot pierde ajutorul social

Primăria Târgu Mureș a anunțat că venitul minim de incluziune se reduce dacă copiii nu sunt trimiși la școală de către părinți. Este...

Târgumureșenii care nu își trimit copiii la școală pot pierde ajutorul social
Social marți, 29 aprilie 2025, 14:55

CNAIR anunţă posibile întreruperi temporare ale emiterii rovinietei şi peajului

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă că marţi, în intervalul orar 23:30-00:00, vor fi posibile întreruperi...

CNAIR anunţă posibile întreruperi temporare ale emiterii rovinietei şi peajului
Social marți, 29 aprilie 2025, 14:53

Peste un miliard de ambalaje au fost returnate de la începutul anului prin Sistemul Garanţie-Returnare

Peste un miliard de ambalaje au fost returnate de la începutul anului prin Sistemul Garanţie-Returnare, arată un bilanţ publicat astăzi de...

Peste un miliard de ambalaje au fost returnate de la începutul anului prin Sistemul Garanţie-Returnare
Social marți, 29 aprilie 2025, 14:51

Un mureșean a fost amendat cu 12.000 de lei pentru că și-a abandonat câinele

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Mureș au identificat și sancționat, ieri, un bărbat de 73 de ani din orașul Sângeorgiu de...

Un mureșean a fost amendat cu 12.000 de lei pentru că și-a abandonat câinele
Social marți, 29 aprilie 2025, 13:10

Harghita este fruntaș la capitolul zootehnie

Judeţul deţine 8% din efectivul total de animale al ţării, fiind în top trei naţional. Harghita are și peste 80% din suprafața agricolă,...

Harghita este fruntaș la capitolul zootehnie