Probleme la Maternitatea Brașov
Publicat de radiomures, 29 aprilie 2016, 09:35
Firma care reabilitează corpul vechi al spitalului a înregistrat întârzieri serioase și riscă să nu termine investiția la termenul stabilit și implicit să piardă finanțarea europeană.
Începând de anul trecut, corpul vechi al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologice „A. I Sbârcea“ din Brașov a intrat în lucrări de reparații și modernizare. Fondurile au fost asigurate prin intermediul Ministerului Sănătăţii, care a obţinut o finanţare de la Banca Mondială. Însă firma care se ocupă de reabilitare nu a reușit să realizeze decât 35% din lucrări în condițiile în care investiția ar trebui finalizată în luna iunie, spune vicepreședintele CJ Brașov, Mariana Câju.
Reabilitarea și modernizarea corpului vechi al Maternității Brașov se ridică la 23,3 milioane de lei iar după finalizarea investiției, numărul de paturi va crește la 275.
Vali Blajovan