Bolnavii cu HIV din Mureș mai au medicamente pentru două luni
Publicat de radiomures, 6 aprilie 2016, 13:16
Ministerul Sănătății a atribuit 33 de contracte, în valoare totală de peste 111 milioane de lei, pentru furnizarea de medicamente în cadrul Programului național de prevenire, supraveghere și control al infecției HIV.
Medicamentele vor fi livrate la sediul unităților sanitare care implementează Programul Național HIV/ SIDA.
În județul Mureș, programul se desfășoară prin Spitalul Clinic Județean Mureș, unde deocamdată nu sunt probleme cu stocurile de medicamente, a arătat purtătorul de cuvânt al instituției, Mihaela Boloș:
La nivelul Spitalului Clinic Județean nu avem în momentul de față probleme privind aprovizionarea cu medicamente pe programul național de HIV. Există un stoc suficient de medicamente, prin urmare, pacienții au acces la medicamentele de care au nevoie. În ceea ce privește licitația națională privind medicamentele pentru programul național HIV, aceasta s-a finalizat și s-a solicitat avizul Ministerului Sănătății. Spitalului Clinic Județean Mureș i s-a aprobat finanțarea pentru medicamentele necesare desfășurării programului la nivelul unității, și dispunem de finanțare pentru următoarele două luni, deci, practic, ce am cerut ni s-a aprobat.”
Contractele sunt finanțate din bugetul aferent Programului național de prevenire, supraveghere și control al infecției HIV.
Raluca Creţ
Foto: a1.ro