Cele mai moderne cutii de viteze din lume se produc și în Transilvania

Subsidiara Daimler din România, Star Assembly, a inaugurat, la Sebeș, în județul Alba, producția cutiilor automate de viteze cu 9 trepte.
Acestea vor echipa peste 20 de modele de automobile Mercedes, care vor fi vândute în aproximativ 200 de ţări.
Investiţia de la Sebeș s-a ridicat la 300 de milioane de euro și a dus la crearea a circa 500 de locuri de muncă, după cum a subliniat Markus Schäfer, unul dintre membrii Consiliului de Administraţie al diviziei Mercedes Benz Cars:

Vorbim astăzi de 500 de noi colaboratori, de 500 de noi angajaţi, astfel încât la finalul acestei etape, poate la finalul acestui an, să ajungem undeva pe la 2.300 de angajaţi, în aceste două locaţii, Sebeş şi Cugir, luate împreună.”

La ceremonia de lansare a producției noilor cutii de viteze a fost prezent şi vicepremierul Costin Borc.
El a declarat că guvernul doreşte să sprijine dezvoltarea furnizorilor români din industria auto:

Guvernul României este dedicat ideii de reindustrializare a României. Daimler este în România prin unitățile sale de producție de mai mulți ani. Vorbim de continuitatea politicilor guvernamentale în a sprijini investițiile străine și în a sprijini industria auto. Şi nu în ultimul rând, am menţionat, astăzi, dorinţa Guvernului României de a dezvolta furnizorii români din industria auto, fie că sunt furnizori pentru Dacia, pentru Ford, pentru Daimler sau pentru oricare altă firmă auto. Dorim să sprijinim aceşti furnizori, să înţelegem barierele pe care ei le au ca să se dezvolte, pentru a asigura dezvoltarea lor şi, de ce nu, sosirea altor investitori care ar putea să integreze produsele pe care domniile lor le fac.”

Sorin Șchiopu

Foto: RTM/Sorin Șchiopu

500 498 493 491

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Simona Halep și Gabriela Ruse, învinse l...

Stan Lucian | Citeste articolul

Jucătoarele române de tenis Simona Halep...

Parteneri