Modul de acţiune a echipelor ISU în caz de dezastru
Publicat de radiomures, 25 martie 2016, 19:49
Echipele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sunt pregătite să acţioneze în orice caz de dezastru, a afirmat astăzi, la Radio România, şeful Centrului Operaţional Naţional din cadrul IGSU, Cristian Radu.
Acesta a precizat care este modul de acţiune într-o astfel de situaţie.
Cristian Radu:
Noi dimensionăm răspunsul şi dispozitivele de intervenţie faţă de impactul pe care îl preocizăm pentru comunităţile care pot fi afectate şi sunt supuse riscului. Un dezastru este legat de depăşirea capacităţii de răspuns pe care comunitatea locală sau instituţiile abilitate ale statului o au. IGSU este instituţia abilitată care propune factorilor decizionali declanşarea sau instituirea unor mecanisme decizionale şi operaţionale excepţionale.”
La rândul său, directorul general al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie, Ioan Silviu Lefter, a declarat că organizaţia pe care o reprezintă acţionează mai ales după un dezastru, pentru susţinerea persoanelor afectate.
Ioan Silviu Lefter:
Voluntarii nu au pregătirea necesară să intre în focar. În focar intră numai forţele specializate, ISU şi alte unităţi ale MI. Noi, Crucea Roşie, suntem cei care acţionăm de regulă postdezastru, în sensul că acordăm primul ajutor, restabilirea legăturilor familiale, suntem cei care avem în depozit materiale de primă necesitate. Marele avantaj al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie este că face parte dintr-o mare familie care se cheamă Federaţia Internaţională de Cruce Roşie şi într-o situaţie reală de dezastru noi putem apela la sprijinul federaţiei care, în mod extraordinar de rapid, dislocă sume de bani pentru a putea procura tot ce ne trebuie în zonă pentru a sprijini victimele dintr-un dezastru.”
Foto: www.radiocraiova.ro