Patru mandate de arestare preventivă în dosarul fraudelor cu fonduri europene
Publicat de radiomures, 4 martie 2016, 10:37
Tribunalul Mureş a emis, ieri, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele a patru persoane inculpate în dosarul instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Tîrgu-Mureş, care priveşte mai multe infracţiuni legate de utilizarea fondurilor europene.
Asta deşi procurorii ceruseră iniţial arestarea preventivă a şase persoane implicate în acest dosar.
Pentru una din cele două persoane magistraţii au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, iar pentru cealaltă a fost respinsă propunerea de arestare preventivă.
În ordonanţele procurorilor se arată că, în luna octombrie 2014, trei dintre inculpaţi au constituit un grup infracţional organizat care şi-a desfăşurat activitatea până în luna februarie 2016, acţionând în mod coordonat în scopul săvârşirii mai multor infracţiuni legate de utilizarea fondurilor alocate de la bugetul UE, iar în intervalul respectiv, grupul a fost sprijinit şi de celalate trei persoane.
Sanda Viţelar
Sursa foto: puterea.ro