Polițiștii de frontieră au făcut peste 32.000 de verificări în aplicația eDAC, de la începutul anului
Publicat de Stan Lucian, 6 ianuarie 2025, 17:12 / actualizat: 7 ianuarie 2025, 7:47
Polițiștii de frontieră au făcut peste 32.000 de verificări în aplicația eDAC de la începutul acestui an, când România a intrat complet în spațiul Schengen.
Deși nu se mai face controlul documentelor la granițele cu Ungaria și Bulgaria, echipe mobile ale Poliției de Frontieră fac verificări în apropierea punctelor de trecere, în limita a 30 de km de la intrarea în țară, mașinile pot fi oprite pentru identificarea persoanelor și a situației lor legale, pentru prevenirea și combaterea migrației sau a altor fapte ilegale.
Aplicația eDAC este un instrument care permite efectuarea verificărilor într-un timp scurt în bazele de date relevante ale autorităților române, dar și în cele din spațiul Schengen, precizează autoritățile.
În această dimineață, la Giurgiu a fost oprit pentru verificare un autocar care circula pe ruta Bulgaria – Germania, iar 12 pasageri, cetățeni sirieni, care doreau să ajungă în Germania, nu dețineau documentația necesară, având doar dreptul de ședere temporară în Bulgaria. Ei au fost preluați de autoritățile din țara vecină.
Tot la Giurgiu, șoferul unui autoturism oprit pentru control a fost identificat ca fiind sub influența drogurilor și i s-a deschis dosar penal.
Sursa: RRA