Baschetbaliștii mureșeni, înfrângere la Cluj
Publicat de Rotar Mirela, 24 decembrie 2024, 11:55
CSM Tg.Mureș a fost învinsă, luni seara, în deplasare, cu scorul de 102-73, de U-BT Cluj, campioana en-titre, într-un meci restanță din cea de-a 10-a etapă a Ligii Naționale de baschet masculin.
Marcatorii formației mureșene, antrenate de Faragó Péter și Vlad Pora, au fost Goran Gajovic 15 (1×3), Amedeo Casale 12, Mladen Jeremic 9 (1×3), Alin Borşa 9 (1×3), Pavle Reljic 8, Bodó Zoltán 8 (2×3), Major Koppány 6, Engi-Rosenfeld Dávid 6 (2×3). Au mai jucat Cristian Mureşan și Kiss Roland.
În urma acestui eșec, al 7-lea din actuala stagiune, CSM Tg.Mureș ocupă locul VIII în clasament, cu 19 puncte.
În ultimul joc din acest an, baschetbaliștii mureșeni vor întâlni la 28 decembrie, în deplasare, pe CSM Constanța.
Autor: Valeriu Voaideș