Cupa României la polo pe apă, la Tg.Mureș
Publicat de Rotar Mirela, 19 decembrie 2024, 09:08
Bazinul Olimpic „Mureșul” din Tg.Mureș găzduiește, în intervalul 19-22 decembrie, Cupa României la polo pe apă – atât la masculin, cât și la feminin.
La masculin participă șapte echipe, repartizate în două grupe: CSA Steaua București, CSM Oradea, CSU Oradea și CS Politehnica Cluj (în grupa A); Dinamo București, Rapid București și Sportul Studențesc București (în grupa B).
La feminin sunt prezente: CSA Steaua București, Rapid București, CSU Oradea și CSM Unirea Alba Iulia.
În competiția masculină (FOTO), primele două clasate din grupe se vor califica în semifinale, iar apoi câștigătoarele din penultimul act vor disputa finala.
La feminin se va juca după sistemul „fiecare cu fiecare”.
Joi, 19 decembrie, sunt programate primele meciuri la masculin: Sportul Studențesc București – Dinamo București (de la ora 17:30), CSM Oradea – CS Politehnica Cluj (de la ora 19:00) și CSA Steaua București – CSU Oradea (de la ora 20:00).
Vineri, 20 decembrie, va debuta competiția feminină, cu jocurile: Rapid București – CSU Oradea (de la ora 13:30) și CSA Steaua București – CSM Unirea Alba Iulia (de la ora 15:00).
Autor: Septimiu Cioloboc