„Weekend împreună”, cu Veronica Ilie
Publicat de Corina Muntean, 22 decembrie 2024, 08:35
Micii colindători de la Grădinița „Albinuța” din Târgu Mureș descriu portul popular românesc, colindă și îi pregătesc cadouri lui Moș Crăciun. Programul de funcţionare al Grădinii zoologice din Târgu Mureș a fost prelungit datorită proiectului „Cărarea Luminilor de Iarnă”, aflăm din materialul realizat de colega noastră Sanda Vițelar.
Ana Maria Crișan ne conduce prin lumea dinozauro poveștilor, unde îl zărim pe Moș Crăciun, care se uită ca un copil la desene animate.
Dințișorii puternici se întrețin cu pastă de dinți mentolată aflăm în rubrica „Jocuri, jucării, copilării”, de la preșcolarii din grupa Iepurașilor de la grădinița „Dumbrava minunată”.
La final vine și povestea „În țara zăpezilor”, din volumul „Povești de iarnă”, al autoarei Mirela Toma, în interpretarea Nicoletei Ghișa și a actorului Rudy Moca.
Începând cu ora 10 călătorim în lumea cinematografiei și a muzicii de film „Cinemuzica”.
Mai e puțin timp până vom afla nominalizările la Oscar 2025, dar Angelina Jolie nu are cum să rateze nominalizarea la categoria „Cea mai bună actriță” pentru rolul Mariei Callas, din filmul „Maria”, în regia lui Pablo Larraín, lansat în cinematografele din țară, pe 20 decembrie.
Netflix a lansat trailerul pentru „Subteran”, primul serial original românesc al platformei.
Chris Evans va reveni în rolul Captain America în următorul film „Avengers”, iar Selena Gomez e dublu nominalizată la „Globurile de aur”.
Filme interesante aşteaptă să fie descoperite, la final de decembrie, în cinematografe.
În fiecare dumincă, între orele 9 și 11, ascultați „Weekend împreună”, la Radio Târgu Mureș, pe frecvențele 102,9 FM, 98,9 FM, 94,9 FM – Borsec și online pe www.radiomures.ro
Autor: Veronica Ilie