Ascultă Radio România Mureș Live

Trei ani de investiții continue în sistemul medical brașovean

Trei ani de investiții continue în sistemul medical brașovean
Foto: Foto: www.bizbrasov.ro

Publicat de radiomures, 12 februarie 2016, 08:31

CJ va investi 80 de milioane de lei la Spitalul Județean Brașov.
CJ Brașov a aprobat recent planurile de dezvoltare pentru toate spitalele aflate în adiministrare iar cea mai mare sumă, 80 de milioane de lei, se va investi la Spitalul Județean în următorii 3 ani.
Pe lângă modernizarea şi reabilitarea clădirilor şi dotarea cu echipamente, precum şi punerea în funcţiune, a Centrului de transplant renal, vor fi realizate noi investiţii şi se vor dezvolta servicii medicale prin care unitatea sanitară doreşte să acceseze noi programe de sănătate.
Este și cazul secţiei de Neurologie, care va intra într-un program pentru pacienţii cu accidente Vasculare cerebrale acute. Astfel, cazurile critice de accident vascular cerebral acut, ale căror tratamente sunt foarte costisitoare și care depășesc puterea financiară a spitalului, prin contractele cu CAS, vor fi finanțate direct din bugetul Ministerului Sănătății. Un alt obiectiv al Spitalului Județean Brașov este reînfiinţarea secţiei de Radioterapie, necesară celor 9.500 de pacienţi bolnavi de cancer și care anul viitor ar urma să primească și un accelerator nuclear de particule.
Totodată, se va dezvolta și programul de cercetare în cardiologia vasculară, mai ales că angiograful din cadrul secției de cardiologie intervenționala , va deveni operațional în cel mult o lună.
Și nu în ultimul rând, în cadrul Spitalului Județean se va înființa un centru regional de arși, în cadrul secției de chirurgie plastică, reconstructivă și arsuri.
Totalul investiţiilor care se vor realiza în următorii 3 ani se ridică la aproximativ 80 de milioane de lei , bani ce provin din surse proprii ale unităţii medicale, fonduri europene, de la Ministerul Sănătăţii şi de la bugetul CJ, informează newsbv.ro.

Vali Blajovan

Foto: www.bizbrasov.ro

Târgu Mureșul va avea un skatepark modern, în Parcul Municipal
Administraţie vineri, 3 ianuarie 2025, 11:37

Târgu Mureșul va avea un skatepark modern, în Parcul Municipal

Consilierii locali au aprobat, în ultima ședință a anului trecut, studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico economici pentru construirea...

Târgu Mureșul va avea un skatepark modern, în Parcul Municipal
Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș
Administraţie marți, 31 decembrie 2024, 11:58

Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș

Majoritatea angajaților sunt înscriși în cele două sindicate din unitate care protestează și, prin urmare, activitățile programate au fost...

Măsuri extreme pentru asigurarea continuității activității la Penitenciarul Tg. Mureș
La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege
Administraţie luni, 30 decembrie 2024, 13:24

La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege

În schimb, proprietarii clădirilor neglijate vor plăti impozite majorate cu până la 400%, în urma unei decizii adoptate în decembrie de...

La Sf. Gheorghe, impozitele pe locuinţe şi terenuri rămân şi în 2025 la nivelul minim permis de lege
Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”
Administraţie joi, 26 decembrie 2024, 17:42

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”

Administrația Fondului pentru Mediu începe de luni, de la ora 10:00 o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public...

Administrația Fondului pentru Mediu începe o nouă sesiune de înscriere în cadrul programului „Iluminat public 2024”
Administraţie luni, 23 decembrie 2024, 15:12

Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale

Donatorii de sânge din municipiul Sfântu Gheorghe vor beneficia anul viitor, în anumite condiţii, de o reducere de 50% la impozitele locale, au...

Donatorii de sânge din Sfântu Gheorghe primesc o reducere de 50% la impozitele locale
Administraţie luni, 23 decembrie 2024, 14:00

Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor

Consilierii județeni au adoptat în 15 aprilie hotărârea privind amenajarea unei parcări provizorii cu aproape 340 de locuri la Spitalul Clinic...

Parcarea provizorie de la Spitalul de Urgență Tg. Mureș va fi gata doar anul viitor
Administraţie vineri, 20 decembrie 2024, 12:44

Se pregătesc două clădiri noi de spital, în județul Mureș

În ultima ședință ordinară din acest an Consiliul Județean a aprobat două proiecte de investiții în sănătate pentru care se dorește...

Se pregătesc două clădiri noi de spital, în județul Mureș
Administraţie joi, 19 decembrie 2024, 18:36

Sebastian Cucu, reînvestit în funcţia de subprefect al judeţului Covasna

Fostul subprefect al judeţului Covasna, Cucu Sebastian, care a demisionat în luna octombrie pentru a putea candida la alegerile parlamentare, a...

Sebastian Cucu, reînvestit în funcţia de subprefect al judeţului Covasna