România alocă cele mai mici sume pentru îngrijirea sănătăţii
Publicat de Corina Muntean, 19 noiembrie 2024, 10:45
Pe lângă faptul că nu acordă importanță medicine preventive, România alocă și cele mai mici sume pe locuitor pentru îngrijirea sănătăţii, în rândul statelor UE. Această politică are însă consecințe grave asupra stării de sănătate a populației și în final asupra întregii economii.
Peste 3.600 de euro pe locuitor au fost cheltuiţi în medie, în anul 2022, în Uniunea Europeană, pentru îngrijirea sănătăţii. Ca procent din PIB, la nivelul UE, în 2022, ponderea cheltuielilor cu îngrijirea sănătăţii se situa la 10,4%. România se află, însă, pe ultimul loc din acest punct de vedere, cu 858 de euro per locuitor cheltuiţi în acest scop, arată datele publicate de Eurostat.
Potrivit statisticilor europene, cele mai mari cheltuieli pentru sănătate au fost raportate în Luxemburg (6.590 de euro per locuitor), Danemarca (6.110 de euro) şi Irlanda (5.998 de euro).
La polul opus, țările care alocă cel mai puțin pentru sănătate sunt Romania (858 de euro), Bulgaria (990 de euro) şi Polonia (1.137 de euro).
Comparativ cu situaţia din anul 2014, cheltuielile pentru sănătate au crescut în toate ţările UE. Cele mai mari creşteri procentuale în ultima decadă au fost înregistrate în Letonia (140,5%), Lituania (125,6%) şi România (123,1%). În rândul statelor membre, cele mai mari ponderi alocate îngrijirilor medicale au fost înregistrate în Germania (12,6% din PIB), Franţa (11,9%) şi Austria (11,2%). În contrast, cele mai mici ponderi sunt în Luxemburg (5,6% din PIB), România (5,8%) şi Irlanda (6,1%).
În cazul României, ponderea cheltuielilor cu îngrijirea sănătăţii în PIB a crescut de la 5% în 2014, până la 5,8% în 2022. Cu toată această creștere, sistemul medical românesc este în declin serios.
În ciuda interesului manifestat de autorități, personalul medical continuă să emigreze și chiar dacă se investește continuu în clădiri, aparatură și tehnologie nouă, mai mereu rămânem șocați când aflăm din diverse reportaje de lipsa de dotare și mizeria din spitale, ori modul în care sunt tratați pacienții, culminând chiar cu decese provocate de lispa de implicare a medicilor sau diferite cazuri de malpraxis.
Mai mult decât atât, statul acordă o importanță minimă medicinei preventive, cea care ar putea să mai reducă presiunea asupra sistemului.
Inovațiile în medicină, accesul la servicii medicale de calitate și preocuparea tot mai mare pentru un stil de viață sănătos fac ca, în întreaga lume, oamenii să trăiască mai mult. Speranța de viață a crescut și în România, dar chiar și așa avem a treia cea mai mică speranţă de viaţă din Uniunea Europeană, de 76,6 ani.
Nu atât faptul că se acordă sub 1.000 de euro pe locuitor pentru sănătate e grav cât acela că, sănătatea este scumpă, pentru că nu prevenim nimic. Chiar și campaniile de vaccinare cărora li s-a făcut atât de multă promovare au mers greu în ciuda intervenției statului. Dacă am reuși prin educație sanitară să creștem gradul de prevenție a bolilor în rândul maeri mase a populației, am reuși economii însemnate la bugetul de sănătate, iar banii ar putea merge către ceea ce este cu adevărat important, la standardele dorite de noi toți.
Autor: Virgil Natea
Editor: Corina Muntean
Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg. Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.