Premierul Dacian Cioloş a avut o discuţie cu ministrul muncii
Publicat de radiomures, 18 ianuarie 2016, 21:46
Premierul Dacian Cioloş a explicat, astăzi, după o discuţie cu ministrul muncii, Ana Costea, că o mai bună corelare şi coordonare a politicilor sociale derulate de mai multe ministere ar face ca aceste politici să fie mai eficiente.
Dacian Cioloş:
Pentru a da mai multă claritate instrumentelor pe care le avem la dispoziţie şi a modului în care ele pot să fie folosite la nivel local pentru a putea rezolva o problemă sau alta, asta presupune o conlucrare şi o coordonare a programelor pe care le are Ministerul Muncii cu programele pe care le au Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătaţii sau Ministerul Agriculturii în aşa fel încât, la nivel local, responsabilii, primăriile, grupurile de acţiune locală să poată să vină cu abordări integrate şi să nu fie blocate cu o birocraţie foarte rigidă la nivelul diferitelor programe pe care le avem la nivel naţional.”
Discuţiile de astăzi fac parte din seria de întrevederi pe care premierul le-a programat pentru a stabili împreună cu miniştrii cabinetului care sunt priorităţile pentru acest mandat.
Foto: renasterea.ro