Noi coduri de intensificări ale vântului, ninsori și viscol
Publicat de radiomures, 15 ianuarie 2016, 14:12
Meteorologii au emis două coduri, unul galban și unul portocaliu de vreme rea, valabile de mâine seara până duminică seara.
Astfel, de sâmbătă seara aria ninsorilor se va extinde dinspre Lunca Dunării şi va cuprinde treptat regiunile sudice şi sud-estice ale ţării, precum şi zona Carpaţilor de Curbură. Se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 55…65 km/h, viscolind ninsoarea.
Sub codul galben se vor afla 12 județele: Vaslui, Bacău, Dâmbovița,Teleorman, Argeș, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj și Mehedinți, dar și Covasna și Brașov din zona noastră.
Codul portocaliu a fost instituit pentru judeţele Buzău, Prahova, Ilfov (inclusiv municipiul Bucureşti), Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Vrancea și Galaţi, unde temporar viscolul va fi puternic, iar viteza vântului la rafală va depăşi 70…80 km/h. Zăpada va fi troienită şi vizibilitatea se va reduce sub 50 m.
În judeţele Tulcea şi Constanţa, viscolul va avea intensitatea maximă începând din primele ore ale zilei de duminică.
În celelalte regiuni, ninsorile vor fi temporare, iar viteza vântului la rafală va fi, în general, de 35..45 km/h.
Foto: www.pressalert.ro