Minus 7,6 grade la Miercurea-Ciuc, cea mai scăzută temperatură din ţară
Valoarea a fost consemnată în această dimineață, între orele 6 și 7, de Staţia meteo Miercurea-Ciuc.
Publicat de Rotar Mirela, 18 octombrie 2024, 11:49
Meteorologul Ovidiu Câmpean a declarat că scăderea a fost determinată de o masă de aer rece şi un regim anticiclonic, condiţii normale pentru această perioadă.
Şi în celelalte localităţi harghitene s-au înregistrat temperaturi negative şi a căzut brumă.
La Topliţa au fost minus 5,3 grade Celsius, la Joseni s-au înregistrat minus 4,9 grade, în vreme ce la Odorheiu Secuiesc s-a consemnat o valoare de minus 1,8 grade Celsius.
Aceste temperaturi sunt sub medie, fiind mai rece decât normalul perioadei, dar nu este ceva neobişnuit pentru judeţul Harghita.
De altfel, cea mai scăzută temperatură a zilei de 18 octombrie la Miercurea-Ciuc a fost în anul 1988, când s-au înregistrat minus 11 grade Celsius.
Sursa: AGERPRES