BNR îi cere președintelui să retrimită legea dării în plată
Publicat de radiomures, 11 decembrie 2015, 15:12 / actualizat: 12 decembrie 2015, 11:12
Banca Centrală i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis, printr-o scrisoare, să retrimită în Parlament proiectul de lege privind darea în plată sau să sesizeze Curtea Constituţională. Viceguvernatorul Bogdan Olteanu spune că BNR i-a prezentat preşedintelui României trei tipuri de argumente care stau la baza solicitării de retrimitere a legii în Parlament sau de verificare a constituţionalităţii, respectiv argumente de stabilitate financiară, juridice şi de natură etică.
Datele BNR arată că, la sfârşitul lunii octombrie, se aflau în derulare 490 de mii de contracte de credit cu garanţii ipotecare/imobiliare acordate unui număr de 460 de mii de debitori, întrucât unele persoane deţin mai multe credite.
Din totalul acestora, aproape 40 % erau împrumuturi ipotecare pentru achiziţie de locuinţe, din care circa 4 mii de persoane fizice au restanţe de peste 90 de zile, acestea fiind cel mai probabil în reală dificultate financiară, potrivit lui Olteanu.
Oficialii BNR apreciază că, în forma actuală, legea poate genera risc sistemic, implementarea sa afectând stabilitatea financiară şi funcţionarea băncilor.
Sursa foto: www.istorie-pe-scurt.ro