La Târgu Mureș a început turneul de tenis Intaro Trophy

Tenismeni din peste 10 țări participă, în această săptămână, la Tg.Mureș, la prima ediție a turneului internațional Intaro Trophy, competiție dotată cu premii totalizând 15.000 de dolari. Turneul se desfășoară la Baza Forza, de pe strada Insulei și cuprinde meciuri atât la simplu, cât și la dublu. Tabloul principal de simplu cuprinde 32 de jucători, iar la dublu participă 16 perechi.

Printre tinerii jucători români de mare perspectivă prezenți la Tg.Mureș se numără și Alex Coman, tenismen care anul trecut s-a clasat în primii 15 juniori din lume și care a participat la Grand Slam-urile de juniori de la Australian Open, Roland Garros, Wimbledon și US Open. Unul dintre favoriți este Dan Alexandru Tomescu (25 ani), un jucător cu o experiență solidă în turneele Futures și Challenger, având un clasament de vârf în carieră pe locul locul 477 în ierahia ATP la simplu și locul 341 la dublu. Turneul de la Tg.Mureș a început cu meciurile din calificările pentru tabloul principal de simplu.

Semifinalele probei de simplu vor avea loc sâmbătă, 28 septembrie, de la ora 10.00, acestea fiind urmate de finala de la dublu. Finala de simplu va avea loc duminică, 29 septembrie, de la ora 11.00.

Autor: Valeriu Voaideș

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON0.00159
  • usd 1.1670 1 0.00300

  • chf 5.2667 1 0.00119

  • aud 3.0575 1 0.00459

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gimnaziul „Europa” din Tg.Mureș riscă să...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Una din cele mai titrate unități din înv...

Infecție provocată de virusul West Nile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Săptămâna trecută, a fost confirmată inf...

Scad vânzările imobiliare în Mureș, dar ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este evaluarea făcută pe primele opt lun...

Locuitorii din Luduș și Livezeni, restri...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu...

Tânăr arestat pentru viol, la Brașov

Stan Lucian | Citeste articolul

Un bărbat de 31 de ani a fost arestat fi...

Parteneri