Braşov: ISJ confirmă cazul de agresiune sexuală de anul trecut

Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov a confirmat, astăzi, faptul că a existat un dosar de agresiune sexuală, deschis anul trecut şi închis din lipsă de probe, în care ar fi vizaţi mai mulţi elevi ai unui colegiu braşovean. Totodată, reprezentanţii instituției susţin că nu au fost informaţi în legătură cu redeschiderea, în august anul acesta, a aceluiaşi dosar.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Braşov, Valentin Bucur, a declarat că acest caz ‘a fost urmărit îndeaproape atât de conducerea şcolii, cât şi cea a ISJ Braşov’. Însă primele date concrete despre acesta au apărut recent.

Dosarul este unul de viol, agresiune sexuală, lipsire de libertate în mod ilegal şi pornografie infantilă, iar după primele cercetări ar fi fost închis din lipsă de probe, iar ulterior, în 8 august, Tribunalul pentru Minori Braşov a hotărât redeschiderea acestuia.

Potrivit lui Valentin Bucur, victima ar fi fost ‘un adolescent’ şi nu ‘o adolescentă’ aşa cum a fost vehiculat în spaţiul public, iar unitatea de învăţământ frecventată de elevi ar fi Colegiul Naţional Aprily Lajos din municipiul Braşov.

Conform informaţiilor apărute în mediul public, faptele reclamate în acest dosar s-ar fi petrecut în timpul unei excursii pe care elevii au efectuat-o la o cabană din judeţul Harghita.

Sursa: AGERPRES

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON0.00159
  • usd 1.1670 1 0.00300

  • chf 5.2667 1 0.00119

  • aud 3.0575 1 0.00459

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gimnaziul „Europa” din Tg.Mureș riscă să...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Una din cele mai titrate unități din înv...

Infecție provocată de virusul West Nile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Săptămâna trecută, a fost confirmată inf...

Scad vânzările imobiliare în Mureș, dar ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este evaluarea făcută pe primele opt lun...

Locuitorii din Luduș și Livezeni, restri...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu...

Tânăr arestat pentru viol, la Brașov

Stan Lucian | Citeste articolul

Un bărbat de 31 de ani a fost arestat fi...

Parteneri