Festivalul Sarmalelor de la Praid a ajuns la a 27-a ediție

Este primul festival gastronomic de acest fel din România și se organizează, în mod tradițional în cel de al treilea sfârșit de săptămână din luna septembrie.

Evenimentele au început încă de azi cu Festivalul sarmalelor pentru copii. Pe lângă concursul propriu-zis, organizatorii au pregătit pentru cei mici activități sportive, un concurs de decorare a străzilor și programe de desene animate.

Mâine, programul include concursul gastronomic, la care s-au anunțat bucătari amatori și profesioniști din aproape toate regiunile ţării şi din străinătate, în special din Ungaria.

Un juriu specializat va degusta sarmalelel aflate în concurs, iar festivitatea de premiere este anunțată pentru sâmbătp la ora 17,30.

În cursul serii sunt programate spectacole folclorice și concerte pop-rock.

Duminică, va avea loc, într altele, festivitatea de felicitare a persoanelor vârstnice și premierea cetăţenilor de onoare, iar seara vor avea loc noi concerte ale unor formații din țară și din Ungaria.

Autor: Sorin Șchiopu

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9745RON9.99999
  • usd 0.1078 1 0.0005

  • chf 5.2532 1 -0.0093

  • aud 3.0342 1 -0.0087

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Scad vânzările imobiliare în Mureș, dar ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este evaluarea făcută pe primele opt lun...

Mureşenii se mobilizează pentru Ziua Naţ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

La Târgu Mureş acţiunea va începe sâmbăt...

Locuitorii din Luduș și Livezeni, restri...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu...

Institutul Naţional de Sănătate Publică ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Şase persoane au decedat în urma infecţi...

Parteneri