Protest al medicilor din ambulator în Piaţa Victoriei din Bucureşti

Medici din toate specialităţile participă, azi, la un protest ‘pentru apărarea demnităţii corpului medical’, organizat în Piaţa Victoriei din Capitală de Asociaţia Profesională a Medicilor de Ambulator.

Potrivit organizatorilor, mitingul, programat între orele 10,00 – 13,00, nu este îndreptat împotriva cuiva, ci reprezintă ‘un semnal de alarmă’.

Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor din Ambulator, Cosmin Alexandrescu, spune că în cursul zilei de azi va fi depus la Guvern şi un memoriu. În memoriu se solicită o lege a medicului care să definească ‘cadrul de activitate’ al profesiei medicale. Totodată, se mai solicită protejarea profesiei medicale de ‘circul mediatic’.

În opinia reprezentanţilor Asociației, educaţia medicală trebuie să devină o prioritate în învăţământul public.

Sursa: AGERPRES

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9746RON0.00079
  • usd 0.1077 1 0

  • chf 5.3003 1 0.00820

  • aud 3.0299 1 0.00899

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Mureşenii se mobilizează pentru Ziua Naţ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

La Târgu Mureş acţiunea va începe sâmbăt...

Locuitorii din Luduș și Livezeni, restri...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu...

Peste 90.000 de kilograme de deșeuri, co...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, ...

Parteneri