Municipiul Miercurea-Ciuc, medalia de argint la un important concurs horticol european
Publicat de Stan Lucian, 9 septembrie 2024, 17:39
Municipiul Miercurea-Ciuc a primit medalia de argint la competiţia Entente Florale Europe – Concursul european al oraşelor şi satelor, fiind singura localitate din ţară care a participat la această întrecere.
Distincţia a fost prezentată , azi, de primarul municipiului, Korodi Attila şi viceprimarul Bors Bela, alături de care au fost prezenţi toţi angajaţii Direcţiei Floricole a oraşului, care au contribuit la obţinerea acestui premiu.
Juriul de specialitate a vizitat municipiul Miercurea-Ciuc la sfârşitul lunii iunie, iar evaluarea a luat în considerare, printre altele, strategiile administraţiei locale, planurile de urbanism, programele de dezvoltare a zonelor verzi şi de protecţie a mediului, precum şi eforturile pentru o dezvoltare durabilă, gestionarea modernă a deşeurilor, conservarea şi îmbogăţirea patrimoniului construit şi natural.