Guvernul va avea consultări cu reprezentanții persoanelor cu dizabilități pentru o lege dedicată pensionarilor din această categorie socială
Publicat de Rotar Mirela, 1 septembrie 2024, 13:13
Guvernul începe luni consultări cu reprezentanții persoanelor cu dizabilități pentru elaborarea unei legi speciale dedicată pensionarilor din această categorie socială.
Decizia a fost anunțată de premierul Marcel Ciolacu vineri, în urma discuțiilor pe care le-a avut cu reprezentanții Asociației Nevăzătorilor și cu cei ai Consiliului Național al Dizabilității.
Grupul de lucru se va concentra pe găsirea unui mecanism de compensare care să țină cont de condițiile speciale în care aceștia au lucrat, dar și pe acordarea unor beneficii pentru firmele sau instituțiile care angajează persoane cu dizabilități.
Potrivit președintelui Consiliului, Daniela Tontsch, pensionarii cu dizabilități sunt nemulțumiți de noua lege care le-ar reduce pensiile cu 50% până la 80%.
Șeful guvernului a dat din nou asigurări că nici o pensie nu va scădea în urma recalculării, chiar dacă pe hârtie sumele rezultate sunt mai mici decât cele în plată. La nivel național, dintre cei 4,7 milioane de pensionari, 3,8 milioane vor primi începând din această lună sume mai mari în urma recalculării, iar ceilalți 900.000 vor rămâne cu aceiași bani.
Sursa: RADOR