ISU Mureș caută voluntari în cadrul programului „Salvator din pasiune”

În perioada 15-27 august, cei care doresc să se implice ca voluntari în activitatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, se pot înscrie în noua ediție a programului „Salvator din pasiune”.

Voluntarii au vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani și vor fi implicați în activități în funcție de pregătirea și experiența lor.

Interesul este ridicat, a explicat șeful Serviciului Pregătire pentru Intervenție, Cosmin Câmpean, iar dosarele sunt analizate cu atenție.

Există interes, de-a lungul timpului am desfășurat 12 serii de voluntari, pragul nostru a fost trecut de peste 550 de voluntari și, până în prezent, aceștia au efectuat peste 140.000 de ore de voluntariat în cadrul programului. Interesul este destul de mare, avem chiar dificultăți în a-i cuprinde pe toți care își doresc să parcurgă acest program.

Există și o serie de condiții minimale pe care trebuie să le îndeplinească cei care vor să se alăture echipei ISU, a arătat Cosmin Câmpean.

Există niște condiții pentru înscrierea în cadrul programului, vârsta trebuie să fie cuprinsă între 16 și 65 de ani, persoanele trebuie să fie apte din punct de vedere medical, să nu fi fost condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni și să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul IGSU.

Înscrierile se fac online, iar toate informațiile sunt afișate pe site-ul ISU Mureș.

Primul curs pentru noii voluntari va avea loc în perioada 2-6 septembrie.

Autor: Raluca Creț

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9738RON-0.0005
  • usd 0.1077 1 -0.0001

  • chf 5.2921 1 0

  • aud 3.0209 1 0.00740

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Locuitorii din Luduș și Livezeni, restri...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu...

ISU Harghita a trimis în misiune un nou ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situații de Urgență...

UMFST Târgu Mureș a intrat în noul an un...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ști...

Zeci de pompieri mureșeni în misiuni de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La Iași și Bacău intervin 20 de pompieri...

Autorităţile intervin în continuare în z...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Efectivele Ministerului Afacerilor Inter...

Viiturile puternice au ucis 4 oameni şi ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În judeţul Galaţi au fost emise într-o s...

Târgu Mureş pe harta chinologică mondial...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Sute de câini din peste 120 de rase sunt...

Tradiționalul balmoș este vedeta festiva...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Festivalul Balmoșului va avea loc dumini...

A 18-a ediţie a Paradei Baloanelor cu Ae...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta va avea loc în perioada 27-29 se...

Târg Muzical, un proiect unic în România

Rotar Mirela | Citeste articolul

Patru muzicieni muzicieni din România şi...

În această noapte, se sistează apa la Tâ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Compania AQUASERV S.A. anunţă consumator...

Parteneri